Blogul Domnului M
Fruit
flies
like
a banana."
"Time flies like an arrow.
"Time flies like an arrow.
Domnul M
"Lui M ii e frica de tacere.
Incerc sa-l sperii cat mai putin, dar cateodata nu stiu ce sa zic si tac. Cand se supara M se inchide intr-o tacere protestatara si demonstrativa, iar mie imi vine sa scot limba, asa, intr-o doara, ca sa arat ca n-am vorbit chiar atat de serios si ca n-are sens ca supararea sa traiasca mai mult decat un fluture de noapte masacrat cu papucul.
Cand vorbeste despre filme M zambeste incredibil de frumos, un zambet larg, cat sa incapa in el toate platourile de filmare din lume si Kubrick din ceruri. Cand nu e urmarit de valuri ucigase si nu isi citeste viitorul in post-it-uri , M canta la pian in subsol. First rule : you do not talk about Fight Club . Second rule...
M are multi prieteni pe care ii asculta. Cand nu ii asculta inseamna ca se gandeste la un scenariu. Atunci privirea trece prin verdele sticlei de Beck`s , prin lemnul lacuit si prin capetele prietenilor. Atunci toata lumea pare legata cu sfoara intr-un imens sir indian ce isi da siesi ocol si se calca pe bataturi si in picioare."
- Saio
April 14, 2009
Cum sa calatoresti fara ca nimeni sa stie unde
("Draga Mara.."cate ceva despre moralitate)
Era asa simplu.
Mi-era frica de avion si singurul mod in care totul se dilata intr-o amorteala mult mai placuta nu era gandul la ce se afla la capatul zborului, ci ideea unui cor grecesc in uniformele stewardeselor cantandu-mi "sheeps go to heaven, goats go to hell". De ce tocmai asta, am inteles mult mai tarziu, cam pe cand incepeam sa simt frica urmatorului zbor. Dar ca sa fiu mai explicit, trebuie sa o luam de la inceput.
Exista multe motive pentru care cineva ar vrea ca o calatorie sa fie discreta.
Fie ca e vorba de "business sau pleasure" intotdeauna se gasesc momente in care pur si simplu preferi sa te feresti de toate intrebarile; momente in care e mai simplu sa nu spui nimic sau sa minti decat sa te complici sau sa strici totul. Si nu e neaparat pentru ca ar fi ceva necurat la mijloc, pentru ca oricum, orice ar fi, cu siguranta se desprinde de sistemul moral ingropat bine impreuna cu trezoreria romana si care are mai degraba rol de patrimoniu national.
Draga mea, moralitatea, binele si raul, adevarul si minciuna se dizolva lejer intr-o bere servita calda sau sub patura micilor stropi de ploaie pe o alee in care begoniile infloresc...cand te astepti mai putin. Tot ce conteaza este sa treci granita (fie a tarii, fie cea personala). E "marea evadare" intr-un taram perfect echilibrat intre Wonderland si Wasteland. Ce se intampla acolo, exista si ramane numai acolo.
Calatoria mea era mult mai putin solicitanta, dar cerea de la sine explicatii.
Vroiam sa fie genul de calatorie care ar fi trebuit sa ma scuteasca de multe batai de cap, in care sa nu depind de nimeni...financiar, temporal sau spiritual. O admiram pe Alinna pentru simplitatea ei de a calatori: intr-o zi imi trimitea o scrisoare din Danemarca in care imi scrisese simplul rand cu “Ce mai faci?”, a doua zi trebuia sa ii raspund in Frankfurt.
Pentru mine genul asta de calatorie se afla inca la nivel de utopie si cautam sa lucrez pana mi s-ar fi tocit si albit si firele din nas pentru a incerca sa materializez un asemenea vis. Dar depinzi de atatia oameni si in plus, starnesti atata interes si polemica daca refuzi sa le raspunzi “incotro” sau “de ce”. Asa ca te sfatuiesc sa zambesti si sa spui “ma duc sa ma plimb”, “simt nevoia de o pauza”, “vreau sa vad Europa”, “nu mai suport, abia astept”. Nu minti pe nimeni, desi orice persoana in deplinatatea facultatii sale mentale si care nu sufera de o singuratate acuta nu merge “sa se plimbe” de nebuna prin Europa, oricat de mult ar vrea sa vada universitatea din Bologna sau Parlamentul londonez. Arunci borseta, sapca si harta legata cu snur la gat la primul pas pe care il faci dincolo de granita. Turist ai fost doar pe drum.
Si cum am spus, nu puteam sa-mi iau pur si simplu rucsacul in spate si sa incalec o bicicleta spre destinatie. Urma un intreg ritual care a functionat de minune pana in momentul asta, cand de buna voie m-am hotarat sa il deconstruiesc. De ce? Probabil din acelasi motiv pentru care e amuzant sa tragi de cineva sa “ghiceasca” un “mare secret” sau simti nevoia sa-l spui si altcuiva, desi niciodata nu o sa-l inteleaga cu adevarat.
Iata cum a inceput totul, cum a aparut si numele de Mara care straniu.. poate chiar va fi folosit, cum am ajuns sa transform structurile dramaturgice ale tragediilor grecesti in comedii, cum am reusit trucul lui Keyser Soze si am mers pe burta cat mai mult si cum eu am reusit sa calatoresc fara ca nimeni sa stie unde.
E genul de poveste care se deconstruieste de la sine si sfarseste apoteotic printr-o surprinzatoare rasturnare de situatie. Totul a pornit intr-o noapte din octombrie in care simplu, ceva nu s-a intamplat. Nu dupa mult timp de atunci, calatoria a luat nastere la un nivel conceptual. Un intermezzo personal. Restul e istorie, un simplu respiro in care n-am mai vorbit si am facut. Victimizare, nepasare si schimbari. Cred ca am fost indeajuns de convingator incat de la un anumit punct am reusit sa ma pacalesc si pe mine sau pe noi. Am fraierit prea multi oameni, intr-o schema atat de elaborata. “Cine poate spune ce e moral sau nu? Moralitatea este subiectiva. Dar subiectivitatea este obiectiva.” Si apoi m-am trezit in mijlocul faptului, cu pasaportul in buzunar, biletul de avion intr-o mana si pachetul de tigari in cealalta. Chiar se intampla si nimeni in afara de mine nu era martor la noul Big Bang. Si atunci totul s-a dizolvat si in locul sau au aparut lucruri noi. Am plecat acasa.
Eram doar obosit. Vroiam sa vizitez Europa.
Am luat o pauza.
(Sunt curios ce o sa fac cand o sa mi se ceara poze.)
Si atunci cand corul meu grecesc imi canta la 10.000 de metri inaltime “Sheeps go to heaven, goats go to hell” si eu nu intelegeam de ce si asteptam sa adorm mai repede…nici prin gand nu-mi trecea ca asa va fi.
Nu mult dupa, ingradit de carti de copii cu vaci care au oua sau porci care se casatoresc pe luna, mi-am dat seama ca nici oile sau caprele mele nu sunt chiar atat de suprarealiste si gratuite. Am inteles…singurii care mai lipsesc sunt iepurii. Pe astia nu mai mi ia nimeni.
Pentru Miss Bun-ee caci doar eu stiu de ea si pentru iepurasul de Paste care a plecat de-acasa exact cand a trebuit.
Unele momente sunt ca polaroidele. Nu le vezi de la inceput. Apar mai tarziu.
Time flew at;
2:19 AM
Contact
Pentru comentarii si alte mesaje...
- Groucho Marx
