Blogul Domnului M

Cum sa calatoresti fara ca nimeni sa stie unde

2009-04-14T02:19:00.005+03:00

("Draga Mara.."cate ceva despre moralitate)

Era asa simplu.

Mi-era frica de avion si singurul mod in care totul se dilata intr-o amorteala mult mai placuta nu era gandul la ce se afla la capatul zborului, ci ideea unui cor grecesc in uniformele stewardeselor cantandu-mi "sheeps go to heaven, goats go to hell". De ce tocmai asta, am inteles mult mai tarziu, cam pe cand incepeam sa simt frica urmatorului zbor. Dar ca sa fiu mai explicit, trebuie sa o luam de la inceput.

Exista multe motive pentru care cineva ar vrea ca o calatorie sa fie discreta.
Fie ca e vorba de "business sau pleasure" intotdeauna se gasesc momente in care pur si simplu preferi sa te feresti de toate intrebarile; momente in care e mai simplu sa nu spui nimic sau sa minti decat sa te complici sau sa strici totul. Si nu e neaparat pentru ca ar fi ceva necurat la mijloc, pentru ca oricum, orice ar fi, cu siguranta se desprinde de sistemul moral ingropat bine impreuna cu trezoreria romana si care are mai degraba rol de patrimoniu national.
Draga mea, moralitatea, binele si raul, adevarul si minciuna se dizolva lejer intr-o bere servita calda sau sub patura micilor stropi de ploaie pe o alee in care begoniile infloresc...cand te astepti mai putin. Tot ce conteaza este sa treci granita (fie a tarii, fie cea personala). E "marea evadare" intr-un taram perfect echilibrat intre Wonderland si Wasteland. Ce se intampla acolo, exista si ramane numai acolo.

Calatoria mea era mult mai putin solicitanta, dar cerea de la sine explicatii.
Vroiam sa fie genul de calatorie care ar fi trebuit sa ma scuteasca de multe batai de cap, in care sa nu depind de nimeni...financiar, temporal sau spiritual. O admiram pe Alinna pentru simplitatea ei de a calatori: intr-o zi imi trimitea o scrisoare din Danemarca in care imi scrisese simplul rand cu “Ce mai faci?”, a doua zi trebuia sa ii raspund in Frankfurt.
Pentru mine genul asta de calatorie se afla inca la nivel de utopie si cautam sa lucrez pana mi s-ar fi tocit si albit si firele din nas pentru a incerca sa materializez un asemenea vis. Dar depinzi de atatia oameni si in plus, starnesti atata interes si polemica daca refuzi sa le raspunzi “incotro” sau “de ce”. Asa ca te sfatuiesc sa zambesti si sa spui “ma duc sa ma plimb”, “simt nevoia de o pauza”, “vreau sa vad Europa”, “nu mai suport, abia astept”. Nu minti pe nimeni, desi orice persoana in deplinatatea facultatii sale mentale si care nu sufera de o singuratate acuta nu merge “sa se plimbe” de nebuna prin Europa, oricat de mult ar vrea sa vada universitatea din Bologna sau Parlamentul londonez. Arunci borseta, sapca si harta legata cu snur la gat la primul pas pe care il faci dincolo de granita. Turist ai fost doar pe drum.

Si cum am spus, nu puteam sa-mi iau pur si simplu rucsacul in spate si sa incalec o bicicleta spre destinatie. Urma un intreg ritual care a functionat de minune pana in momentul asta, cand de buna voie m-am hotarat sa il deconstruiesc. De ce? Probabil din acelasi motiv pentru care e amuzant sa tragi de cineva sa “ghiceasca” un “mare secret” sau simti nevoia sa-l spui si altcuiva, desi niciodata nu o sa-l inteleaga cu adevarat.
Iata cum a inceput totul, cum a aparut si numele de Mara care straniu.. poate chiar va fi folosit, cum am ajuns sa transform structurile dramaturgice ale tragediilor grecesti in comedii, cum am reusit trucul lui Keyser Soze si am mers pe burta cat mai mult si cum eu am reusit sa calatoresc fara ca nimeni sa stie unde.

E genul de poveste care se deconstruieste de la sine si sfarseste apoteotic printr-o surprinzatoare rasturnare de situatie. Totul a pornit intr-o noapte din octombrie in care simplu, ceva nu s-a intamplat. Nu dupa mult timp de atunci, calatoria a luat nastere la un nivel conceptual. Un intermezzo personal. Restul e istorie, un simplu respiro in care n-am mai vorbit si am facut. Victimizare, nepasare si schimbari. Cred ca am fost indeajuns de convingator incat de la un anumit punct am reusit sa ma pacalesc si pe mine sau pe noi. Am fraierit prea multi oameni, intr-o schema atat de elaborata. “Cine poate spune ce e moral sau nu? Moralitatea este subiectiva. Dar subiectivitatea este obiectiva.” Si apoi m-am trezit in mijlocul faptului, cu pasaportul in buzunar, biletul de avion intr-o mana si pachetul de tigari in cealalta. Chiar se intampla si nimeni in afara de mine nu era martor la noul Big Bang. Si atunci totul s-a dizolvat si in locul sau au aparut lucruri noi. Am plecat acasa.

Eram doar obosit. Vroiam sa vizitez Europa.
Am luat o pauza.
(Sunt curios ce o sa fac cand o sa mi se ceara poze.)

Si atunci cand corul meu grecesc imi canta la 10.000 de metri inaltime “Sheeps go to heaven, goats go to hell” si eu nu intelegeam de ce si asteptam sa adorm mai repede…nici prin gand nu-mi trecea ca asa va fi.
Nu mult dupa, ingradit de carti de copii cu vaci care au oua sau porci care se casatoresc pe luna, mi-am dat seama ca nici oile sau caprele mele nu sunt chiar atat de suprarealiste si gratuite. Am inteles…singurii care mai lipsesc sunt iepurii. Pe astia nu mai mi ia nimeni.

Pentru Miss Bun-ee caci doar eu stiu de ea si pentru iepurasul de Paste care a plecat de-acasa exact cand a trebuit.

Unele momente sunt ca polaroidele. Nu le vezi de la inceput. Apar mai tarziu.

Cum sa te uiti la pornografie si sa te prefaci ca-i arta

2009-03-24T18:53:00.021+02:00

("Who's stoping?! Who's stoping?!")

Tocmai imi asezasem ochelarii mai bine in incercarea de a le explica colegilor de breasla de ce simt nevoia unor cantitati neobisnuite de sange si nuditate pentru urmatoarele mele proiecte cinematografice, cand monitorul s-a aprins cu un mesaj ciudat: "Now free live porn available in your country". Se prea pare ca pana atunci ori nu aveam ori nu era gratis.

Coincidenta face ca la nici 5 minute dupa, o draga prietena sa imi ceara ajutorul intr-o chestiune ce parea de maxima importanta, o prezentare care se invartea in jurul diferentei dintre pornografie si arta. E amuzant cum subiectele mele preferate se transforma in adevarate intrebari capcana cand vin din partea ei.

Ce as putea spune despre pornografie fara sa o fac mai plictisitoare decat este? Si iata-ma dand din maini dupa muste invizibile, ani si istorie, trezindu-ma debitand despre visceraliatea lui Sade sau filmele lui Russ Meyer, despre subconstientul pervers si snobismul extravagant.

Dupa mine diferenta dintre arta si pornografie consta in chef, o punga plina de sare si cat mai multa apa de colonie de preferabil si potabila. Dar e posibil sa fiu subiectiv. Daca as fi Cohen si as scrie poezie probabil mi-ar fi mult mai usor.

Si cum as putea defini eu pornografia, acel turn Babel de pe varfurile limbilor tuturor, dulce amarui ca si acadeaua Lolitei? Incantatia care reuseste sa faca si muzica lui Wagner mai placuta.
Biletul de loterie fictiv, chipurile pierdut in strada, care continea toate numerele castigatoare. Dadaca care face treaba murdara a parintilor si-ti spune ca Mos Craciun nu exista. Cana de lapte care noaptea te ajuta sa adormi, cand pare ca nimeni nu mai poate.
Gaura cheii care desparte ochiul tau de dormitorul parintilor.

Tin minte ca primul meu contact cu pornografia s-a petrecut in culmile tineretii. Aveam vreo 4 sau 5 ani.
Surprinsesem o fotografie care exemplifica actul felatiei. Curiozitatea si poate amuzamentul au reusit sa invinga intuitia mea perversa si astfel m-am simtit nevoit sa intreb in jur care este semnificatia. Mi s-a spus ca este surprinderea unui deliciu culinar si mi-au fost insirate mai multe ipoteze dintre care se evidentiau deserturile precum ciocolata sau inghetata.

Nici pana astazi nu am inteles de ce ciocolata.

De fapt lumea chiar are tendinta de a face deseori comparatie intre gastronomie si sexualitate sau pornografie. Nu judec ritualurile sexuale care includ elemente gastronomice, doar ca mereu comparatiile de genul ma baga intr-o puternica confuzie intre foame sau excitare.

Pornografia insa nu o sa fie niciodata la fel de practica pe cat a fost in copilarie.
Nu te mai formeaza, nu te mai inspira si nici nu mai depui niciun efort sa o obtii. Nu mai este interzisa si nu mai exista pericolul ca cineva sa te prinda cu tijuana bible-ul in cartea de matematica.
Filmele porno se gasesc acum, aparent si live, la un click de mouse distanta.
Nu mai creeaza sentimentul incitant care apare cand te furisezi in miez de noapte ca intr-o poveste de groaza in care auzi doar ecoul propriilor batai de inima. Au disparut sticlele goale plasate in josul usii ca sa auzi cand intra cineva in camera si sa schimbi repede canalul.

Pana si timpii morti ai lui Umberto Eco s-au evaporat. Probabil facilitatea si abundenta a dus la sterilitate si fad. Nu mai lasa loc imaginatiei si astfel, scopul principal incepe sa moara. Singura salvare mai consta in fetisuri si perversitati: voyeurism, snuffuri, violuri, acrotomofilie, coprofilie, zoofilie, fetisuri pentru picioare, femei insarcinate, hierofilie, altocalcifilie si tot asa. Depinde de cat de bolnava sau perversa este persoana. Chipurile nimeni nu judeca.

Asadar, pe langa perversii care au nevoie de acel ceva in plus ca sa fie satisfacuti sau cei cu deficient de imaginatie, pornografia o sa se adreseze intotdeauna in primul si in primul rand, picilor.

Dar pentru voi...sau hai noi, care mai vrem sa urmarim sau sa fim pusi la punct cu ce mai e nou in aceasta industrie, e bine de stiut ca arta si pornografia merg de cele mai multe ori mana in mana.
Pornografia are nevoie de arta pentru a putea fi exprimata, iar arta are nevoie de pornografie pentru a fi apreciata...sau hai sa spunem controversata.
Acum, ca sa raspund totusi si la intrebarea din titlu, apar si situatiile in care ori vrei sa convingi pe altii ori vrei sa te convingi pe tine ca nu mai privesti pornografia cu aceleasi scopuri "infantile".

Daca iti asezi ochelarii cat mai sus pe nas si te gadili in barba cu degetul (de preferat sa scoti si un mormait cugetator) este mai mult decat clar ca privesti dincolo de fatadele superficiale ale pornografiei si ca analizezi de fapt elementele pur estetice si filozofice dincolo de un plan detaliu cu o penetrare.
Un "interesant" rostit pe o voce grava te va scuti de priviri judecatoare atunci cand iti furisezi privirea la o scena fierbinte intre doua lesbiene.
Un cascat fals si o privire pierduta in fundul palmei iti va salva reputatia atunci cand in fata ta se dezlantuie o intreaga orgie.
Nu incerca sa te prefaci ca urmaresti firul narativ, cel putin nu fara umor. Te vei da imediat de gol. Nu garantez nici pentru folosirea muzicii clasice in timpul unei astfel de vizionari. Este foarte posibil sa fii considerat si mai pervers.

Tineti minte, asa cum spunea o buna prietena, uneori pornografia suscita mai multa ipocrizie decat o face in 10 volume de Balzac la un loc. Jumatate din proces este deja facut pentru voi. Grabiti-va si luati-va ochelari.

Procesul poate sa functioneze insa si viceversa.
Te poti folosi de ceva ce este considerat arta pentru a incita la pornografie.

Atunci cand esti cu partenera sau partenerul si nu stii cum sa sugerezi un sex oral, poti face o invitatie frumoasa la o vizionare romantica si inteligenta cu filmul "Brown Bunny".

Daca ai o sticla de vin la indemana si niste unt care sa nu fie inghetat in frigider, iti recomand cu caldura filmul "Ultimul tango la Paris".
Daca esti in varsta si ai tendinte catre pedofilie, invita acel adolescent dragut si blond din bloc la o vizionare a filmului "Moarte la Venetia". Cel mai probabil o sa te roage sa i-l explici la sfarsit.

Sau poate vrei sa scapi din ghearele nesatule ale partenerei sau partenerului. In aceste cazuri Salo sau filmele lui Takeshi Miike, sa numim intamplator Visitor Q, sunt perfecte pentru tine.
In caz ca persoana de langa tine nu este deranjata de vizionarea filmelor pornografice (de cele mai multe ori va puteti considera deja norocosi in astfel de cazuri), nu incercati niciodata sa puneti in practica ceva din filmul vizionat fara acordul ei.

Daca nu este pentru prima oara cand esti pus fata in fata cu un asemenea material explicit este destul de usor sa urmezi acesti simpli pasi.
Si mai sunt multe variante, insa una singura mai imi vine acum in minte.
Daca va apare o reclama catre un site pornografic "gratuit si live in tara voastra" si lumea va intreaba de unde v-a aparut reclama aia in primul rand, ridicati din umeri si scrieti un articol despre asta.
Merge de fiecare data.

Arta sau pornografie?

Stari modificate de constiinta

2009-03-01T19:13:00.004+02:00

(..insemnari editoriale)

Au trecut toti sfintii pana cand m-am decis cu adevarat sa scriu acest prim text.

Aveam o multime de variante pentru a incepe si toate se legau intr-un fel sau altul de trezirea mea dintr-un somn profund, invaluit de revelatia si minunea Sf. Baudolino.

Dar asta s-a intamplat intr-o dimineata acum foarte indepartata.

Probabil asemenea atacurilor de panica in fata unor posibile relatii, fara vreun motiv cert am reusit mereu sa gasesc scuze sa tot aman sau sa abandonez textul. Norocul face ca in acest caz sa fiu platit.

Adevarul este ca m-a salvat o amintire din copilaria mea zbuciumata de mic Hitler interpretandu-l pe Chaplin. Asa cuvintele primelor insemnari editoriale scrise vreodata in lipsa oricaror altor texte au aparut in mod traditional pe post-it-uri galbene lipite de pereti.

Aveam 20 de ani. Tocmai ii implinisem. Era perioada in care viitorul meu era mai incert decat atunci cand o femeie supraponderala care-si ascundea formele blajine sub o rochie asa aerisita si tomnatica ce semana mai degraba cu un cort militar pentru pitici, ma tragea de obraji intrebandu-ma ce vreau sa ma fac cand voi fi mare. Mereu ii raspundeam "miliardar". Apoi ii dadeam un cot colegului si ne desfaceam deindata la sireturi. Eram considerati prea mici pentru a ne lega singuri, asa ca asteptam cu zambetele inocente de copii ca usa cortului sa se deschida spre Tara Minunilor atunci cand dansa se apleca sa ne ajute.

Cata convingere si siguranta pe atunci. La varsta de 20 de ani nici miliardar nu-mi mai propuneam sa fiu, aveam doar scopuri fade in incercarea de a-mi aranja singur existenta.

Ma temeam in continuare de tacere, banalitate si filme care aveau in titlu cuvinte de genul "sinecdoca"; lucruri dupa care la varsta mea inaintata de acum, tanjesc.

Dar am ales totusi varsta asta ca amintire pentru ca esentialul fara sa stiu, atunci s-a intamplat.

Cum am spus certitudinea se transforma in incertitudine, obiceiuri vechi in lucruri total straine si persoane importante ieseau si intrau din si in viata mea.

Exact cand implinisem aceasta faimoasa varsta o cunoscusem pe Monica. Era de scoala veche si venise la mine intr-o forma irezistibila cu niste insemnari si influente a la Woody Allen.

Era singurul personaj feminin din viata mea de care nu ma temeam in niciun fel. Gemea de fiecare data cand o atingeam, ma ajuta si ma inspira chiar si atunci cand lucram si asemenea mie...nu prea ii placea sa iasa din casa doar de dragul de a socializa.

Singura ei problema era ca nu prea vorbea. Dar asta poate sa fie un avantaj deseori. Nu ma judeca atunci cand depaseam limita de sauvignon blanc combinat cu bere si nu imi cerea niciodata sa fac eforturi in numele ei. Si nici nu avea vreo problema atunci cand ma culcam cu alte personaje feminine, dimpotriva…ii placea sa priveasca (si cateodata sa scrie despre asta).

Monica ma ajutase atunci sa scriu si prima mea carte. Un adevarat best-seller in strainatate, intrucat in tara mea nu am vrut s-o public. Dar despre cartea asta o sa vorbim altadata cand o sa pot sa-i dedic un intreg loc pe podiumul scrierilor mele.

Asa cum am spus aveam 20 de ani si traiam din plin "la bella confusione", oricat de frumoasa sau urata ar fi fost ea in cautarea aceleiasi rezolvari science fiction la continua destramare a propriilor mele convingeri.

Confundam asemenea unor alte personaje mai interesante, orice aventura cu flirtul inevitabil al mortii si astfel treceam, din plictiseala, prin toate stadiile reprezentative procesului. Eram acuzat de narcisism, egoism si ipocrizie.

Ce vremuri...

Dar in toata aceasta criza existentiala, intre credinte nefondate si angoase voluntare mi s-a oferit oportunitatea sa scriu (nu de la sine) comedie.

De undeva de sus fratii Marx imi zambeau, Kubrick imi intorcea spatele, iar eu nu puteam decat sa dau din umeri.

Am tot fost considerat amuzant, de cele mai multe ori intr-un mod sec, negru si sarcastic. Ironia (caci ea este de fapt zgomotul acela infiorator care nu ma lasa sa dorm noaptea si pe care-l confundam mai mereu cu ventilatorul calculatorului) face ca intentiile mele sa nu fi fost niciodata acelea de a fi amuzant. Mereu cand am fost rau si vorbele mi-au fost interpretate drept un tease rautacios sau umor negru si britanic, eu de fapt vroiam pur si simplu sa fiu rau. Dar se pare ca pana la urma asa a fost sa fie si a fost mai bine..

Era o vreme cand depresia era noua metrosexualitate, asa cum homosexualii erau noii negri (acum in mare parte sunt agentii de asigurari). Si cum mereu mi-a placut sa pastrez curatenie in casa si vechiurile obiceiuri mor greu, a trebuit sa merg si eu in pas cu moda. Mi-am spus ca trebuie sa port mai des maieuri si tricouri labartate si evident sa intru in depresie. Dar cum poti scrie comedie atunci cand esti depresiv?

Oamenii aveau gusturi ciudate (ca sa nu mai spun de vremurile astea), iar comedia devenea asa cum spusese ochelaristul prooroc aproape-incestuos, tragedie + timp. O asemenea discutie m-a readus deseori la teoria cum ca femeia este tragedie, comedia tragedie plus timp, barbatul comedie plus scuipat Dumnezeiesc. Iar atunci cand intrebam daca pe femeie n-a scuipat-o nimeni, draga mea prietena era mereu acolo sa-mi reaminteasca ca femeia se nascuse din tragedie. De unde rezulta ca tragedia este implacabila, comedia necesara si Dumnezeu darnic.

Si iata-ma scriind despre simularile mele depresive, despre toate reprosurile care mi s-au facut si despre toate acuzatiile atat de drepte si corecte pe care le-am primit. Ca atunci cand, de frumoasa sarbatoare a celui dintai martie, i-am spus prietenei sa vina la mine si sa-si cumpere din drum un martisor sau o floare si sa-mi aduca bonul ca sa-l decontez. Daca n-ar fi fost poporul cel mai asuprit, probabil as fi fost evreu. E vorba de aptitudinile superioare de adaptare la viata ale omului. Dar in realitate nu a fost nici pe jumatate la fel de amuzant cat avea sa fie mai tarziu pe foaie.

Sau despre faptul ca devenisem atat de permisibil cu majoritatea incat incepusem sa invat oamenii prost. Sa le dau dreptate ca folosesc prea multe referinte culturale si apoi sa-mi sara in cap de fiecare data cand foloseam un nume .. universal intr-o conversatie. Poate era adevarat, poate ca eram prea exigent sa vorbesc despre cele mai cunoscute si valabile personalitati din istorie. Poate ca nu realizam cat efort ar fi presupus o simpla documentatie sau de ce nu, sa citesti o carte de-a lungul vietii. Poate ca nu era asa cum credeam o simpla frustrare a unui complex de inferioritate ca nu aveau idee despre ce vorbeam. Atata timp i-am considerat pe ei ignoranti, cand eu eram acela adevarat. Zvac zvac.

Dar asta a mers bine intr-o comedie.

Intr-o comedie pe care sa o scrii cand esti depresiv.

Si de aici a pornit totul. De la Monica, carte, depresii, frica de tacere, banalitate si fascinatia pentru tipologii. Viata mea aparent atat de nesigura avea sa se tranforme intr-un stairway to heaven si o buna perioada de timp nu aveam sa stiu asta. Inca ma gandeam la cum sa traiesc cu ea, cum sa stau cu cealalalta, cum sa ma impac cu a treia si sa o cuceresc pe a patra. Ma gandeam cum sa fac film mai bun ca ala si sa scriu mai bine ca celalalt. Ma gandeam in paradoxuri ca de obicei. Si nu aveam cea mai mica banuiala ca toate astea aveau sa se rezolve in primul meu adevarat break-through.

Ar fi atat de necaracteristic mie sa spun ce s-a intamplat mai departe de pe acum si ar insemna sa scriu aici si despre inutilitatea unui blog, in acest "jurnal minim" al meu. Scenariile si povestile au fost mereu rescrise pentru un public mai larg. Primul Forrest Gump avea replica "Viata e ca un pachet de tigari. Niciodata nu-ti dai seama cand se termina".

Singurul sfat pentru mine in trecut e sa tin minte ca niciodata

Comedia nu se scrie pe muzica.